Sari la conținut
Cine operează serviciul
RedShift IT SRL, București, din 2010
Ce nu înregistrăm
Conținutul traficului, site-urile și aplicațiile folosite, interogările DNS
Ce păstrăm despre conexiuni
IP-urile unei sesiuni închise 14 zile, restul sesiunii 30 de zile
Cum ne verifici
Singur, în câteva minute: IP-ul, DNS-ul și kill switch-ul. Un audit independent nu e publicat încă
Protocolul
SoftEther VPN, open-source, licență Apache 2.0
Contul
Îl creezi cu e-mailul tău și cu datele reale de facturare, deci nu e anonim

Cine operează serviciul

RoTunneling VPN este operat din 2010 de RedShift IT SRL, cu sediul în București, România: CUI RO26963888, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2010005296403, plătitoare de TVA. Firma este operatorul datelor tale. Serverele VPN sunt în România, iar serviciul respectă legea română și Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR).

Contact: [email protected]. Responsabilul cu protecția datelor: [email protected].

Ce păstrăm și cât timp

Pentru fiecare sesiune VPN serverele țin o evidență tehnică scurtă, ca să te autentifice, să aplice limita de dispozitive a planului și să dimensioneze capacitatea. Ștergerea se face automat, printr-o rulare zilnică.

Termenele din Politica de confidențialitate
DateCât timp le păstrăm
Adresa IP publică de la care te conectezi și IP-ul intern primit în VPN, pentru o sesiune închisă14 zile
Restul înregistrării sesiunii: numele de utilizator, serverul, ora de început și de sfârșit, volumul de trafic (doar cantitatea), un cod tehnic al sesiunii și unul al dispozitivului30 de zile
Încercările de autentificare la VPN48 de ore
Blocarea temporară a unui dispozitiv (codul dispozitivului și numele de utilizator)48 de ore după ce se încheie
Evenimentele de securitate ale contului (autentificare, înregistrare, resetarea parolei, schimbarea e-mailului, cererea de ștergere), cu adresa IP30 de zile
Datele contului: numele de utilizator, e-mailul, parola (doar ca hash), telefonul dacă l-ai adăugatCât timp există contul
Data ultimei autentificări și a ultimei conectări la VPN (doar ziua, fără IP sau trafic)Cât timp există contul
Tipul cardului, ultimele 4 cifre, expirarea și țara (de la Stripe), plus IP-ul și browserul de la plată30 de zile
Facturile10 ani de la 1 iulie al anului următor închiderii exercițiului financiar
Jurnalul de livrare a e-mailurilor (adresa salvată doar ca hash)24 de luni
Copiile de siguranță criptate ale bazei de dateSe șterg automat în cel mult 60 de zile

O sesiune deschisă rămâne în evidență cât timp funcționează conexiunea. Un cont fără abonament, conectări, autentificări sau plăți timp de 2 ani se șterge, după un e-mail de avertizare trimis de regulă cu 30 de zile înainte. Ștergerea contului la cerere are loc după 30 de zile, în care o poți anula.

Pe scurt: păstrăm doar datele tehnice de care are nevoie serviciul și doar cât are nevoie: IP-ul conexiunii 14 zile, restul datelor sesiunii 30 de zile, apoi se șterg automat. Nu știm ce site-uri vizitezi, așa că nu avem ce preda despre ele.

Până la ștergere, evidența unei sesiuni arată de la ce IP și în ce interval s-a conectat contul tău, fără nimic despre ce ai făcut în acel timp. Îți spunem asta deschis, ca să știi exact ce există despre tine.

Ce nu înregistrăm

  • Conținutul traficului tău.
  • Site-urile, platformele sau aplicațiile pe care le folosești prin VPN.
  • Interogările DNS rezolvate de DNS-ul nostru protejat (când protecția anti-malware e pornită).

Aplicația RoTunneling nu are reclame și nici instrumente de analiză sau urmărire. Numele de utilizator și parola rămân doar pe dispozitivul tău, în spațiul securizat al sistemului. Nu vindem datele nimănui.

Cererile autorităților

Verificăm fiecare cerere și răspundem doar celor emise conform legii. Putem furniza doar ce avem deja; datele pe care nu le păstrăm, cum ar fi site-urile vizitate, nu există la noi. Ce putem avea, cât timp nu au expirat termenele de mai sus: IP-ul de la care te-ai conectat, intervalul conexiunii și celelalte date ale sesiunii.

Când o dispoziție verificată pentru un caz concret, emisă conform art. 154 din Codul de procedură penală, cere conservarea unor date, putem păstra o copie separată, criptată și cu acces restrâns, doar a înregistrărilor identificate precis care există deja la primirea dispoziției. Măsura durează cel mult 60 de zile, cu cel mult o prelungire justificată separat de până la 30 de zile, iar ștergerea obișnuită continuă. Conservarea nu autorizează singură divulgarea, care cere o autorizare separată, nu permite interceptarea și nu schimbă ce păstrăm pentru ceilalți utilizatori. La final, copia devine inaccesibilă și se șterge împreună cu cheia ei.

Infrastructură și furnizori

FurnizorPentru ceUnde
Centre de date din RomâniaServerele VPNRomânia, UE
Oracle Cloud InfrastructureSite-ul și baza de dateFrankfurt, Germania
Amazon Web ServicesCopiile de siguranță criptate; fișierele de instalareFrankfurt (eu-central-1); Irlanda (eu-west-1)
CloudflareLivrarea și protecția site-ului, verificarea Turnstile; resolverul 1.1.1.1, care primește de la serverele noastre cererile DNS permise (vede IP-ul serverului, nu pe al tău); DNS-ul public 1.1.1.1 și testul de viteză din aplicațieRețea globală
StripePlățile cu cardul, Apple Pay și Google PayRețea globală
Apple, GoogleAbonamentele cumpărate în App Store și Google PlayConform politicilor lor
OblioEmiterea facturilor și transmiterea în RO e-FacturaRomânia
Mailjet (grupul Sinch)E-mailurile de cont și newsletterulUE
Google Maps PlatformSugestiile de adresă din formularul de facturareRețea globală
tawk.to, EmbedSocialChatul de suport și formularul de feedback, doar dacă le deschizitawk.to: SUA; EmbedSocial: Bulgaria, UE
Google Analytics, Google Ads, MetaStatistici și măsurarea reclamelor pe site, doar cu acordul tău; nu sunt în aplicațieRețea globală
Quad9DNS-ul public 9.9.9.9, dacă oprești protecția anti-malwareElveția

Furnizorii din SUA sau din grupuri americane participă la Cadrul UE-SUA privind protecția datelor (Data Privacy Framework); detaliile despre transferuri și garanții sunt în politica de confidențialitate.

Traficul tău trece doar prin serverele noastre din România și, la nevoie, prin Cloudflare. Toate modurile de transport se conectează direct la serverele noastre; niciun releu sau serviciu de intermediere terț nu vede conexiunea. Cloudflare intervine doar în modul WSS CDN, ultima variantă automată, pentru rețelele cele mai stricte: vede adresa ta IP publică și portul, ora și volumul conexiunii și adresa serverului nostru, dar nu și conținutul, care rămâne criptat cu TLS până la serverul nostru. Detalii în politica de confidențialitate.

Software și licențe

Aplicațiile și serverele RoTunneling folosesc protocolul SoftEther VPN, un protocol open-source dezvoltat la Universitatea Tsukuba din Japonia, al cărui cod îl poate citi oricine.

Pe site am folosit multă vreme numele UT-VPN. UT-VPN este versiunea open-source (licență GPLv2) pe care Universitatea Tsukuba din Japonia a publicat-o în 2010, scrisă de Daiyuu Nobori. Proiectul a continuat la aceeași universitate cu SoftEther VPN, open-source din 2014 și publicat sub licența Apache 2.0 din 2019.

ComponentăCe faceLicență și cod
SoftEther VPN ServerServerele VPN. Include și compatibilitatea cu OpenVPN, L2TP/IPsec și SSTP. Am adăugat: viteza și numărul de dispozitive al planului din RADIUS, evidența protocolului fiecărei sesiuni, deconectarea la distanță, R-UDP pe porturi fixe și transportul WSS CDN.Apache 2.0. Modificările noastre nu sunt publicate.
Clientul SoftEther VPN (Windows, Linux)Motorul aplicației pe Windows și Linux, compilat de noi din codul SoftEther, cu modificări pentru deconectare la distanță, alegerea transportului și un handshake TLS asemănător cu al unui browserApache 2.0. Modificările noastre nu sunt publicate.
Motorul VPN pentru Android, macOS și iOSScris de noi, compatibil cu protocolul SoftEtherCod propriu, nepublicat
Aplicația RoTunneling VPN 6Interfața, alegerea serverului, a portului și a transportului, kill switch-ulCod propriu, nepublicat. Construită cu Flutter (BSD-3)
OpenSSL 3.5Criptarea TLS pe servere și în clientul desktopApache 2.0

Lista completă a componentelor open-source din aplicație, cu licențele lor, este în aplicație, la Setări > Licențe. Pe iPhone și iPad folosești aplicația OpenVPN Connect sau profilul L2TP/IPsec, cu serverele noastre.

Criptare, transporturi, kill switch

Criptarea

  • Aplicația RoTunneling: TLS 1.3 cu AES-256-GCM și schimb de chei hibrid post-cuantic X25519MLKEM768, cu forward secrecy. Am verificat negocierea pe ambele servere pe 05.11.2026. Serverele acceptă și TLS 1.2, pentru clienți mai vechi.
  • Accelerarea UDP folosește ChaCha20-Poly1305, cu chei schimbate în sesiunea TLS.
  • Profilele OpenVPN: AES-256-CBC cu autentificare HMAC SHA-512. L2TP/IPsec și SSTP folosesc criptarea standard a acestor protocoale.

Cele 5 moduri de transport ale aplicației

ModPorturiCând se folosește
TCP + accelerare UDPTCP 443, apoi alte 24 de porturi (80, 8080, 993, 995, 465, 22, 53 și altele)Modul principal. Până la 32 de conexiuni TCP paralele, cu un canal UDP rapid alături când rețeaua permite
UDP (R-UDP)Porturile UDP anunțate de directorul nostru de servere; traversare NAT proprie, fără servicii terțeCând TCP e lent sau filtrat
DNSUDP 53Rețele care lasă să treacă aproape doar DNS-ul
ICMPPachete pingRețele care blochează TCP și UDP; nu pe macOS
WSS CDNTCP 443, WebSocket securizat printr-o rețea CDNAutomat, ultima opțiune

În toate modurile, sesiunea VPN e criptată cu TLS până la serverul nostru, cu certificatul verificat.

Kill switch, IPv6 și DNS

  • Kill switch-ul e o opțiune din Setări, oprită implicit. Pornit, blochează traficul din afara tunelului cât timp aplicația se reconectează: prin regulile Windows Firewall pe Windows, prin nftables pe Linux și prin interfața VPN pe Android. Pe macOS aplicația păstrează rutele tunelului cât se reconectează; dacă sistemul oprește extensia VPN, traficul nu e blocat până când aceasta repornește.
  • Pe Windows, în modul WSS CDN, kill switch-ul pornește automat, oricare ar fi setarea ta, și se oprește la finalul sesiunii.
  • IPv6: VPN-ul funcționează doar pe IPv4. Cât ești conectat, aplicația trimite IPv6 în tunel sau îl blochează, ca să nu iasă pe lângă.
  • DNS: cu protecția anti-malware pornită, cererile DNS sunt rezolvate de serverele noastre, fără să fie înregistrate, iar domeniile și adresele IP de malware, phishing și ransomware sunt blocate de sistemul nostru propriu, cu liste actualizate în fiecare oră. Listele combină sistemul nostru propriu cu alertele publicate de echipele CERT din mai multe țări, cu liste cunoscute de domenii malware și cu Vatra Sentinel, un sistem românesc care folosește AI pentru a identifica site-urile malițioase și de phishing chiar în momentul în care apar online. Cererile permise merg mai departe la resolverul 1.1.1.1 (Cloudflare), care vede IP-ul serverului nostru, nu pe al tău. Dacă oprești protecția, aplicația folosește 1.1.1.1 (Cloudflare) și 9.9.9.9 (Quad9).

IP-ul, DNS-ul, IPv6 și kill switch-ul le verifici singur, în câteva minute, cu pașii de mai jos. Un test de scurgeri făcut de o terță parte nu a fost publicat încă.

Planuri, viteze, dispozitive, prețuri

Preț pe lună, plata lunară. Prețurile cu TVA sunt cu TVA-ul din România (21%).
PlanViteză maximăDispozitive simultanRomânia, cu TVAFără TVA
Big16 Mb/s219,38 lei (3,63 EUR)3,00 EUR
Omega50 Mb/s245,23 lei (8,47 EUR)7,00 EUR
Gyga250 Mb/s364,61 lei (12,10 EUR)10,00 EUR
Terra500 Mb/s4103,38 lei (19,36 EUR)16,00 EUR
Prețuri pentru 12, 24 și 36 de luni
România, cu TVA, plata integrală la început
Plan12 luni24 de luni36 de luni
Big183,76 lei, adică 15,31 lei/lună (-21%)288,43 lei, adică 12,02 lei/lună (-38%)348,90 lei, adică 9,69 lei/lună (-50%)
Omega428,76 lei, adică 35,73 lei/lună (-21%)672,99 lei, adică 28,04 lei/lună (-38%)814,11 lei, adică 22,61 lei/lună (-50%)
Gyga612,52 lei, adică 51,04 lei/lună (-21%)961,42 lei, adică 40,06 lei/lună (-38%)1.163,01 lei, adică 32,31 lei/lună (-50%)
Terra980,03 lei, adică 81,67 lei/lună (-21%)1.538,27 lei, adică 64,09 lei/lună (-38%)1.860,81 lei, adică 51,69 lei/lună (-50%)

Toate planurile au trafic nelimitat, P2P și protecția anti-malware. Viteza este maximul planului; viteza reală depinde și de conexiunea ta. În celelalte țări din UE se aplică TVA-ul local (17%–27%), prețul fiind în EUR; firmele din UE cu cod de TVA valid sunt facturate cu taxare inversă. În afara UE nu se adaugă TVA. Totalul exact îl vezi înainte să plătești.

Reînnoire, rambursare, ștergere

  • Reînnoire automată: abonamentul plătit cu cardul se reînnoiește la sfârșitul perioadei, la prețul planului. Cu 4 zile înainte primești un e-mail. Oprești reînnoirea oricând din cont, cu Dezabonare; abonamentul rămâne activ până la final.
  • Rambursare: primești banii înapoi dacă o ceri în primele 14 zile calendaristice de la prima plată; mai întâi încercăm împreună să rezolvăm problema. Banii se întorc pe cardul folosit, în moneda plății.
  • Schimbarea planului: un plan superior se activează imediat, cu plata diferenței pentru zilele rămase; unul inferior, de la următoarea reînnoire.
  • Ștergerea contului: din fila Profil; are loc după 30 de zile, în care o poți anula. În primele 14 zile poți cere rambursarea; după aceea, timpul plătit rămas nu se mai recuperează.
  • Abonamentele din App Store și Google Play se reînnoiesc, se opresc și se rambursează după regulile magazinului.

Textul complet: Termeni și condiții. Dacă versiunea în română și cea în engleză diferă, are prioritate cea în română.

Audit

Nu am publicat încă un audit independent al serverelor, al aplicațiilor sau al modului în care păstrăm și ștergem datele și nici un test de securitate făcut de o terță parte. Până atunci, îți dăm tot ce poți verifica fără să ne crezi pe cuvânt:

  • termenele exacte de păstrare de mai sus, aceleași ca în politica de confidențialitate și aplicate de o ștergere automată zilnică;
  • lista completă a furnizorilor prin care trec datele tale;
  • codul open-source SoftEther VPN, pe care se bazează protocolul;
  • testele de mai jos pentru IP, DNS, IPv6 și kill switch, pe care le faci singur în câteva minute.

Când se schimbă ceva din toate acestea, actualizăm pagina și data de sus.

Verifică singur

  1. Adresa IP. Conectează-te și deschide un site care îți arată adresa IP. Trebuie să vezi o adresă din România a serverului nostru, nu adresa ta.
  2. Scurgeri DNS. Rulează testul extins de pe dnsleaktest.com. Nu trebuie să apară serverele DNS ale furnizorului tău de internet.
  3. IPv6. Deschide test-ipv6.com cât ești conectat. Nu trebuie să apară adresa ta IPv6.
  4. Kill switch. Pornește-l din Setări, conectează-te, apoi oprește Wi-Fi-ul sau scoate cablul câteva secunde și repornește-l. Cât timp aplicația se reconectează, site-urile nu trebuie să se încarce, iar pagina de IP nu trebuie să arate adresa ta reală.
  5. Componentele open-source. În aplicație, la Setări > Licențe, vezi lista lor cu licențele.

Dacă un test nu iese cum scrie aici, scrie-ne la [email protected], cu sistemul de operare, versiunea aplicației și modul de transport afișat.

Întrebări directe

A fost RoTunneling VPN auditat independent?

Încă nu: până azi nu a fost publicat un audit independent al infrastructurii, aplicațiilor sau politicii de jurnalizare RoTunneling. În schimb, RoTunneling publică termenele exacte de păstrare, aplicate de o ștergere automată zilnică, lista furnizorilor și, pe pagina Transparență, pașii cu care oricine verifică singur adresa IP, scurgerile DNS și IPv6 și kill switch-ul. Protocolul de tunel provine din proiectul open source SoftEther VPN, al cărui cod este public.

Ce date păstrează RoTunneling și cât timp?

Doar datele tehnice de care are nevoie serviciul și doar cât are nevoie. Nu înregistrează conținutul traficului, site-urile sau aplicațiile folosite și nici interogările DNS făcute prin DNS-ul protejat, așa că nu are ce preda despre ele. Pentru fiecare sesiune VPN păstrează numele de utilizator, serverul, IP-ul de origine, IP-ul intern din VPN, ora de început și de sfârșit, volumul de trafic și coduri tehnice de sesiune și de dispozitiv. IP-urile unei sesiuni închise se șterg după 14 zile, restul înregistrării după 30 de zile, automat. Încercările de autentificare VPN se păstrează 48 de ore, evenimentele de cont 30 de zile.

Politicile în română și engleză au avut termene diferite. Care se aplică?

Ambele versiuni au acum aceleași termene (14 zile pentru IP-urile sesiunilor închise, 30 de zile pentru restul datelor sesiunii). Termenii spun că, dacă versiunile diferă, are prioritate cea în română. Termenele sunt aplicate de un job zilnic de ștergere automată.

Câte dispozitive pot conecta simultan?

În funcție de plan: Big 2, Omega 2, Gyga 3, Terra 4 dispozitive simultan. Numărul vine din setările planului, care aplică limita și pe serverele VPN.

Ce plan acoperă un telefon Android și un laptop și cât costă?

Big, cel mai ieftin plan cu 2 dispozitive, le acoperă pe amândouă: până la 16 Mb/s, 19,38 lei/lună în România, cu TVA 21% (3,00 EUR fără TVA; în alte țări UE se adaugă TVA-ul local, de 17%–27%, în afara UE fără TVA). Perioadele mai lungi costă mai puțin pe lună: -21% la 12 luni, -38% la 24, -50% la 36. Testul de viteză de pe site recomandă planul potrivit liniei tale.

Care sunt prețurile lunare cu TVA?

Big 19,38 lei (3,63 EUR) cu TVA România, 3,00 EUR fără TVA; Omega 45,23 lei (8,47 EUR) cu TVA România, 7,00 EUR fără TVA; Gyga 64,61 lei (12,10 EUR) cu TVA România, 10,00 EUR fără TVA; Terra 103,38 lei (19,36 EUR) cu TVA România, 16,00 EUR fără TVA. TVA-ul în România este 21%; în celelalte țări UE se aplică TVA-ul local (17%–27%); firmele din UE cu cod de TVA valid în VIES sunt facturate cu taxare inversă.

Crește prețul la reînnoire?

Nu. Nu există preț introductiv: abonamentul cu cardul se reînnoiește la prețul de listă al planului, pentru aceeași perioadă (reducerea pentru 12/24/36 de luni rămâne), cu un e-mail de reamintire cu 4 zile înainte. Reducerea unui cupon, dacă ai folosit unul, ține doar câte perioade scrie pe cupon. Abonamentul îl oprești oricând din cont și rămâne activ până la sfârșitul perioadei plătite.

Există rambursare?

Da, în primele 14 zile calendaristice de la prima plată. Suportul încearcă întâi să rezolve problema; dacă tot vrei banii înapoi, îi primești pe cardul folosit, în moneda plății.

Kill switch-ul protejează împotriva scurgerilor IPv4, IPv6 și DNS?

Aplicațiile trimit tot traficul IPv4 prin tunel. Kill switch-ul e o opțiune din Setări, oprit implicit; după ce îl pornești, blochează traficul din afara tunelului cât timp aplicația se reconectează (reguli Windows Firewall pe Windows, nftables pe Linux, interfața VPN pe Android). macOS păstrează rutele tunelului cât timp aplicația se reconectează, dar dacă sistemul oprește extensia de rețea VPN, traficul nu e blocat până pornește din nou. Modul WSS CDN pornește singur kill switch-ul doar pe Windows, pentru sesiunea respectivă; pe celelalte platforme rămâne alegerea ta. Serverele nu au IPv6, așa că aplicațiile rutează IPv6 în tunel sau îl blochează, în loc să-l lase să iasă pe lângă. DNS-ul merge la DNS-ul protejat RoTunneling, prin tunel, sau la 1.1.1.1 / 9.9.9.9 dacă protecția e oprită. Sunt afirmații de design din codul aplicațiilor; nu a fost publicat un test de scurgeri făcut de o terță parte.

Cum funcționează Protecția Malware și Phishing?

Este un filtru DNS construit și operat de RoTunneling pe serverele proprii, pornit implicit în aplicații. Fiecare cerere DNS e verificată pe loc în listele noastre, cu peste 3 milioane de domenii și adrese IP cunoscute pentru malware, phishing, ransomware și servere de comandă și control, plus o parte dintre domeniile de urmărire, alese astfel încât aplicațiile și site-urile să funcționeze normal; nu e un filtru de reclame. Dacă destinația e periculoasă, conexiunea nu mai pornește. Listele se actualizează în fiecare oră, iar site-urile de phishing noi sunt detectate din momentul în care primesc certificat SSL, uneori înainte să apară pe alte liste. Listele combină sistemul nostru propriu cu alertele publicate de echipele CERT din mai multe țări, cu liste cunoscute de domenii malware și cu Vatra Sentinel (vatra.vakyn.com), un sistem românesc care folosește AI pentru a identifica site-urile malițioase și de phishing chiar în momentul în care apar online. Cererile permise sunt rezolvate prin Cloudflare 1.1.1.1, folosit doar ca resolver, care vede IP-ul serverului nostru, nu pe al tău. Cererile nu sunt înregistrate. Nu înlocuiește antivirusul, ci îl completează.

Mă pot înregistra anonim?

Nu. Contul cere o adresă de e-mail, iar pentru fiecare plată se emite factură fiscală cu datele de facturare. Plata se face cu cardul, Apple Pay sau Google Pay (Stripe) ori prin App Store și Google Play.

Este RoTunneling open source? Este UT-VPN un protocol proprietar?

Nu este un protocol proprietar: tunelul folosește protocolul SoftEther VPN, open source din 2014 și sub licența Apache 2.0 din 2019. UT-VPN a fost ediția open source din 2010 a Universității din Tsukuba, sub licența GPLv2, bazată pe PacketiX VPN 3.0. Serverul RoTunneling este un fork al SoftEther VPN Stable; aplicațiile RoTunneling nu sunt open source, iar modificările serverului, alegerea transportului și configurarea serverelor nu sunt publicate.

Unde este firma și ce lege se aplică?

RedShift IT SRL, București, România (CUI RO26963888), operează serviciul din 2010. Se aplică legea română și cea europeană (GDPR); serverele VPN sunt în România, iar baza de date a site-ului în Frankfurt, Germania.

Ultima actualizare: 05.11.2026. Documentele cu valoare contractuală sunt Politica de confidențialitate și Termenii și condițiile.